Face parte din grupa Muntilor
Timisului împreună cu vecinul său vestic, Postăvarul, la limita sudică a lantului
Carpatilor Orientali. Desi vârful principal nu se ridică decât până la 1843m,
faptul că în imediata sa vecinătate culmile au înăltimi modeste îi oferă o pozitie
dominantă si o extraordinară perspectivă. De altfel privelistea ce se deschide
celui ajuns pe vârf reprezintă una dintre atractiile principale ale acestui munte
usor accesibil. Alte puncte de interes: seriile de canioane-cascade de pe cursul
pârâului Sipoaia (Sapte scări) sau de pe valea Pietrei Mici (Tamina), turnurile si
peretii din partea superioară a masivului. Ceea ce lipseste este posibilitatea de
adăpost. După distrugerea frumoasei cabane Piatra Mare, petrecută cu câtiva ani
în urmă, singurele posibilitati de cazare rămase sunt periferice si puternic influentate
de "civilizatie". Ajunge o zi pentru urcare-coborâre. Pentru cei care
doresc să "bată" mai pe îndelete muntele cortul se dovedeste a fi
"casa" ideală. Atentie: mai circulă încă hărti vechi pe care apare
cabana Rentea. Aceasta este de multi ani scoasă din circuitul turistic; mai mult
decât atât, vechile marcaje de pe potecile din jur au fost distruse intentionat.
Cabane care nu mai sunt:
Piatra Mare
|
Situare: în poiana Surei de Piatră, la aproximativ 45 minute de vârf
Altitudine: 1630m
Istoric: prima constructie a fost ridicată de S.K.V. (Siebenburgischer
Karpaten Verein - Clubul carpatin al Transilvaniei) în 1884, fiind inaugurată oficial în
iulie 1885. A fost distrusă de un incendiu în 1908. În 1910 se ridică a doua cabană de către
E.K.E. (Erdelyreszi Karpat Egyesulet - Clubul carpatin al Transilvaniei). Si aceasta va împărtăsi
aceeasi tristă soartă dispărând într-un incendiu în 1916. Cabana va fi refăcută patru ani
mai târziu de către Societatea turistică din Brasov (B.T.E. - Brasoi Turista Egyesulet,
înfiintată in 1927 si având drept tel sustinerea turismului în masivul Piatra Mare).
Focul, dusman necrutător al cabanelor din Carpati, este cauza pentru care si astăzi cei care
ajung în poiana vechii cabane au parte doar de imaginea dezolantă a unor ruine afumate
(imaginea prezintă cabana Piatra Mare asa cum arăta în anul 1955, aspect pe care l-a păstrat
până la ultimul incendiu distrugător).
|
Pagina care urmează încearcă să vă prezinte un tur complet de orizont, asa cum se poate
vedea de pe vârful Piatra Mare. Fotografiile folosite au fost făcute de Vasile Cotovanu,
"lipite" de Aurelian Tută, "turtite", tăiate, re-lipite de Grig si
"miscate" cu ajutorul lui Ionut Nechita. Imaginea rezultată este mai mare
decât dimensiunea orizontală a unui monitor obisnuit. Pentru a o vedea în întregime
' apăsati ' butonul sau deplasati-o orizontal folosind propriul mouse.
|
|